Categorii

Dupa Varsta

Promotii

Newsletter

Superstitiile sunt destul de comune in cultura noastra si sunt de fapt lucruri dupa care multi se ghideaza atunci cand fac ceva.

Nu conteaza ca eviti sa te intorci inapoi chiar si atunci cand ai uitat ceva sau ca alegi sa treci drumul doar pentru a nu iti taia calea o pisica neagra, superstitiile fac parte din viata multor oameni.

Nici viitoarele sau proaspetele mamici nu au scapat de superstitii. De fapt, exista o serie de superstitii legate de primul an de viata al celui mic.


1. In primele 40 de zile dupa nastere mama si bebele nu trebuie sa iasa din casa
Se spune ca in primele 40 de zile dupa ce bebele a venit pe lume, mama si cel mic trebuie sa ramana in casa.

Aceasta este perioada de lauzie, cand se spune ca noua mamica „lasa foc in urma sa.” Nu este bine nici pentru cel mic, nici pentru noua mamica sa paraseasca casa in aceste zile.


2. Unghile lui bebe nu trebuie taiate in primul an de viata
Aceasta superstitie spune ca daca ii vei taia unghile lui bebe inainte de a implini varsta de un an, acesta va deveni un furacios.

Dar, unghile bebelusului cresc destul de repede, ceea ce face ca micutul sa fie supus riscului de a se rani singur. De aceea, multe mame evita sa creada in aceasta superstitie.


3. Sa nu ii faci baie lui bebe duminica
Unele mamici sau bunici cred ca a ii face baie lui bebe duminica nu este o idee prea buna. De fapt, nu este bine ca cel mic sa faca baie in nicio zi de sarbatoare pentru ca atat cat va creste in timpul saptamanii, va da inapoi cand face baita duminica.

Deci, ai grija sa verifici daca nu este zi de sarbatoare atunci cand ii faci baita celui mic.


4. Nu trebuie sa lasi hainele lui bebe la uscat peste noapte
Aceasta superstitie spune ca daca faci greseala de a lasa hainele lui bebe la uscat peste noapte, micutul o sa planga.

Daca hainele celui mic nu se usuca, trebuie sa le pui inauntru pe timpul noptii si sa le scoti la uscat doar ziua. Traditia spune ce nu e bine ca hainutele pentru bebe sa fie la uscat noaptea.


5. Cand bebele face primii pasi trebuie sa clantani foarfecele in urma sa
Acesta superstitie este destul de amuzanta.

Ea spune ca atunci cand bebele tau face primii pasi trebuie sa mergi in spatele lui cu foarfecele in mana pentru a ii „taia piedica”. Este cu siguranta haios sa vezi pe cineva mergand in spatele lui bebe cu foarfecele clantanind.


Desi unele dintre aceste superstitii pot parea cel putin curioase, multe mame recunosc ca le respecta, doar pentru a nu se simti vinovate sau pur si simplu pentru a scapa de gura bunicilor.

Poate unele superstitii sunt prea mult, poate ca altele sunt foarte amuzante sau poate ca ar trebui sa credem in puterea lor.

Tu ce superstitii stii legate de primul an de viata al celui mic?