Acest site foloseste cookie-uri. Prin navigarea pe acest site, iti exprimi acordul asupra folosirii cookie-urilor. Citeste aici

Ultimele Stiri

Bebelusii adora muzica si cantecele de leagan intotdeauna ii linistesc pe cei mici. In fapt, specialistii spun ca primul cantec de leagan al celui mic nu se uita niciodata. Cei mici il pot chiar memora inca din burta mamei si ii pot recunoaste dupa nastere. Unii specialisti recomanda viitoarelor mamici sa ii lase celui mic posibilitatea sa asculte un cantec de leagan inca din timp ce se afla in burta mamicii sale. Dupa nastere, cand micutul este extrem de agitat, aceasta melodie il va linisti cu siguranta. Cel mic va recunoaste cantecul ascultat, chiar si la 4 luni dupa nastere.

Mamicile intotdeauna ii adorm pe cei mici folosind melodii cu un ritm linistitor. Totusi, putine mamici stiu ca acest cantec de leagan are un rol mult mai important decat atat. Cantecul de leagan il poate calma pe cel mic, ajutandu-l in acelasi timp sa treaca mai repede peste anumite tipuri de dureri. Un studiu recent a aratat ca ritmul lin al catecului de leagan poate fi chiar mai puternic decat un medicament. Cantecele de leagan au fost folosite in terapii in saloane cu bebelusi pe o perioada mai lunga de 20 de ani. Chiar si in cazul bolilor mai grave, ritmul unui astfel de cantec a actionat ca un calmant asupra durerii.

Studiul realizat in Marea Britanie a indicat ca micutii ce asculta cantece de leagan simt mai putina durere, sunt mai putin agitati, iar starea lor de sanatate se imbunatateste vizibil. In mod instinctiv, cantecele de leagan au facut parte din dezvoltarea micutilor de mii de ani. Chiar daca parintii nu au stiut ca astfel de cantece pot avea efecte benefice asupra sanatatii celor mici, le-au utilizat pentru a ii ajuta pe micuti sa adoarma mai repede.

Tonalitatile care calmeaza au rolul de a reduce durerea, de a calma respiratia si de a normaliza bataile inimii. Bebelusul va raspunde la vocea personaei care ii canta, deci cantecele inregistrate nu vor avea acelasi efect. Desi specialistii spun ca sunetele sunt imporante, mai intai cel mic va asculta vocea. In cele mai multe cazuri, micutii care asculta cantece de leagan in aceasta perioada sunt externati mai repede de la terapie intensiva, cresc in greutate si incep sa se dezvolte mai rapid. Deci, pe langa rolul lor linistitor, cantecele de leagan pot fi cat se poate de benefice pentru cei mici.

Mai mult decat atat, specialistii au descoperit ca acest lucru este valabil doar in cazul muzicii. Deci, ascultarea unei povesti nu are acelasi efect asupra celui mic. Muzica actioneaza mai efficient decat o poveste asupra centrului emotional, care este localizat in creier.

Dintotdeauna, mamicile au incercat sa isi linisteasca puiutii cu cele mai frumoase cantece de leagan. Nu conteaza ca melodia aleasa este Dormi nani, dormi puisor, La culcare, Cantec de Seara, Mos Ene, Nani, Nani sau Noapte buna, somn lin, micutul reactioneaza la sunetele linistitoare, la fel si la vocea personei care ii canta. Acum, specialistii au descoperit ca rolul unor astfel de cantece nu este limitat doar la a il linisti pe cel mic, ci ele il pot ajuta pe micut sa se isi imbunatateasca sanatatea.